Minoră, abuzată sexual în Botoșani. Individul este pus sub control judiciar

Minoră, abuzată sexual în Botoșani. Individul este pus sub control judiciar Sursa foto: Dreamstime.com

O minoră în vârstă de 15 ani din județul Botoșani a fost abuzată sexual de un bărbat angajat de tatăl tinerei pentru renovarea casei.

Minoră, abuzată sexual în Botoșani

Bărbatul acuzat că a abuzat-o sexual pe minora în vârstă de 15 ani are 34 de ani. Individul ar fi fost angajat de către tatăl fetei pentru a efectua o lucrare de renovare la domiciliul acestuia.

Aflat sub influența alcoolului, acesta ar fi profitat însă că tânăra era singură acasă și, într-una din zilele în care muncea ar fi atins-o pe aceasta în zonele intime.

Minora abuzată sexual provine dintr-o familie monoparentală, după ce părinții ei au decis să divorțeze în urmă cu ceva timp. În urma despărțirii, fata a rămas sub îngrijirea tatălui său, care lucra în străinătate de câțiva ani. Între timp, ea a început să meargă la un liceu din Botoșani, iar în weekenduri se întorcea în satul natal, unde locuia singură.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa: Arhiva EVZ

Autoritățile nu știau că minora abuzată sexual locuia singură

În urma acestui incident, autoritățile au luat la cunoștință că minora locuia singură, deși consătenii știau situația familiei.

„Locuia singură acum, tatăl a plecat în străinătate, nu ne-a informat, pleca și venea. Niciodată nu am fost informați că el pleca. Am făcut anchetă socială la divorțul părinților, anul trecut. Mama a părăsit domiciliu, fata nu a păstrat legătură cu mama o perioadă”, a declarat Felicia Rusu, asistent social, potrivit stirileprotv.ro.

Serviciul local de asistență socială s-a angajat să ofere consiliere psihologică tinerei.

Individul este sub control judiciar

Minora a fost abuzată sexual, pentru că individul nu s-a oprit din gesturi, deși copila a opus rezistență. Situația a atras atenția autorităților, iar polițiștii au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Astfel, suspectul a fost transferat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

„Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de agresiune sexuală”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.